"Asta trebuia sa fie ziua perfecta", ma gandeam inchizand ochii. Era ziua pe care o asteptasem timp de mai bine de un an.
Muncisem din greu ultimele douasprezece luni pentru a-mi cumpara acea motocicleta Ducati la care visam de atata timp. Puneam deoparte cat de mult puteam in fiecare luna si, dupa calculele mele, aveam sa mi-o pot cumpara in aprilie. Nu era noua, dar motorul era intr-o conditie buna si inca putea atinge cu usurinta 250 km/h. In sfarsit, acea zi veni.
Ma trezisem cu noaptea-n cap sa ajung cat mai devreme posibil acasa la George, un impatimit al motoarelor, care avea in garajul lui cel putin trei motociclete. Stiam ca nu-l voi deranja, chiar daca ajung la el cu mult timp inainte ca orasul sa se trezeasca. L-am gasit, bineinteles, in garaj, reparand transmisia unui Kawasaki. Cand m-a vazut, zambi larg; stia pentru ce venisem la el.
Am incheiat rapid socotelile si m-am apropiat hotarat de un colt al imensului garaj, unde se distingea silueta rigida acoperita cu o prelata. Am dat la o parte prelata dintr-o miscare si toate visele din ultimul an explodara, transformandu-se in realitate. Mi-am plimbat degetele mainii drepte de-a lungul liniei seii, in timp ce am dat tarcoale motocicletei cu un aer contemplativ. Apoi am sarit in sa cu o miscare scurta si mi-am pus pe cap casca.
"Sa ai grija de ea" a fost salutul lui George, inainte sa ies de pe aleea curtii lui. Am aplecat putin fruntea in semn de incuviintare, apoi mi-am atintit privirea inainte. Soseaua ce trecea prin fata casei lui George serpuia imbietor spre padurea de foioase pe care o cutreierasem de atatea ori in copilarie. Stiam foarte bine ca soseaua neteda isi croia drum prin inima padurii cel putin douazeci de kilometri. Si mai tentant era faptul ca acel drum era putin circulat, mai ales la ora sapte intr-o dimineata de sambata. Am indreptat motocicleta in acea directie si am tras fermoarul jachetei de piele neagra, pana la baza gatului. Muschii mi s-au incordat in timp ce am turat motorul pana la noua mii de rotatii pe minut si am zbughit-o in ceata diminetii. In timp ce acceleram am inchis vizorul castii de protectie cu o miscare scurta si m-am aplecat inainte, devenind una cu masinaria de sub mine.
Senzatia era chiar mai puternica decat imi aminteam; un fior ma strabatu cand am vazut drumul deschizandu-se drept in fata mea. Am accelerat la maxim si dupa cateva sute de metri care nici nu mi-am dat seama cand i-am parcurs, m-am uitat pe furis la vitezometru. Un zambet imi inflori in coltul gurii, concentrandu-ma din nou la drum. Acul acela de un rosu incandescent arata 230 km/h pe cadranul alb, marcat cu numere negre.
Soseaua era flancata de copaci cu o statura perfecta. Stiam din lungile mele hoinareli fiecare soi ce crestea in padurea asta. Acum dispareau fara identitate in spatele meu, intr-un sir care parea nesfarsit.
Pe o portiune cu viraje cand la dreapta, cand la stanga, am eliberat acceleratia si am ridicat vizorul castii. Curentul de aer intens si putin umed imi racorea fata; puteam simti mirosul padurii, atat de diferit de cel al orasului. Am inspirat adanc de cateva ori, apoi am deschis ochii larg si am accelerat din nou. Motorul urla sub caroserie si lansa instantaneu motocicleta inainte cu o acceleratie ametitoare. Se meritase tot efortul; nu-mi parea rau ca am sacrificat atat pentru a putea ajunge aici.
Drumul o coti brusc la stanga si mi-am dat seama ca o data cu virajul urma si o coborare. Am hotarat rapid ca aveam viteza prea mare si spatiu de franare prea mic pentru a vira regulamentar, asa ca am ales sa tai curba pentru a putea iesi din viraj fara sa fiu nevoit sa franez puternic.
M-am lasat usor pe partea stanga si m-am inscris in viraj. Copacii de pe margine urmau constiincios linia soselei, cand m-am trezit orbit din fata de o pereche de faruri puternice. Am tras de ghidon inspre dreapta, iar motocicleta s-a smucit. Ca un fulger indepartat, mi-a trecut prin minte ca am pierdut controlul. Sunetul claxonului de camion se auzea in spate cand motocicleta aluneca pe asfalt lasand in urma scantei . Eu o urmam indeaproape. Am simtit cum jacheta de piele se rupe in urma frecarii de asfalt. Dupa cativa zeci de metri am iesit pe iarba proaspata de la marginea drumului; otelul deformat musca din pamant, aruncand in aer bucati mari acoperite cu iarba. Ma indreptam cu viteza de gardul de protectie. Din gard am ricosat ca la Pinball inapoi pe sosea. Motocicleta rupsese gardul si se opri intr-un copac. Dupa cateva rostogoliri trupul meu s-a oprit pe asfalt. In cateva secunde, era din nou liniste. Surprinzator, inca eram constient. Creierul mi-a ordonat sa ma ridic, dar nu puteam sa ma misc. Simteam in spate o durere ascutita, care ma facu sa casc ochii, gata sa iasa din orbite. Culcat pe o parte, puteam sa deslusesc siluetele perfecte ale copacilor. Am inceput sa clipesc des din cauza picaturilor de sange care-mi intrau in ochi. Era sange care curgea de undeva de pe frunte. Gandul imi zbura dintr-o data la motocicleta pe care o vazusem adineaori cum se dezintegreaza sub forta impactului. Era singurul lucru pe care-l realizasem in viata.
Sunetul unei sirene devenea din ce in ce mai puternic, apoi a inceput sa se auda neclar, apoi ca un instrument dezacordat. In curand a fost acoperit de tiuitul dureros ce venea din interiorul capului meu. Un barbat imbracat intr-un combinezon rosu se apleca peste mine cu o privire preocupata. I-am vazut buzele miscandu-i-se ca si cand ar fi spus ceva, dar n-am auzit nimic. Apoi a scuturat puternic din mana, facandu-le semn celor din urma lui. Involuntar, am inchis ochii. Lacrimile imi inundau obrajii.
"Data viitoare voi sti cum sa procedez..."
Lumina se estompa, iar gandurile se oprira.
Muncisem din greu ultimele douasprezece luni pentru a-mi cumpara acea motocicleta Ducati la care visam de atata timp. Puneam deoparte cat de mult puteam in fiecare luna si, dupa calculele mele, aveam sa mi-o pot cumpara in aprilie. Nu era noua, dar motorul era intr-o conditie buna si inca putea atinge cu usurinta 250 km/h. In sfarsit, acea zi veni.
Ma trezisem cu noaptea-n cap sa ajung cat mai devreme posibil acasa la George, un impatimit al motoarelor, care avea in garajul lui cel putin trei motociclete. Stiam ca nu-l voi deranja, chiar daca ajung la el cu mult timp inainte ca orasul sa se trezeasca. L-am gasit, bineinteles, in garaj, reparand transmisia unui Kawasaki. Cand m-a vazut, zambi larg; stia pentru ce venisem la el.
Am incheiat rapid socotelile si m-am apropiat hotarat de un colt al imensului garaj, unde se distingea silueta rigida acoperita cu o prelata. Am dat la o parte prelata dintr-o miscare si toate visele din ultimul an explodara, transformandu-se in realitate. Mi-am plimbat degetele mainii drepte de-a lungul liniei seii, in timp ce am dat tarcoale motocicletei cu un aer contemplativ. Apoi am sarit in sa cu o miscare scurta si mi-am pus pe cap casca.
"Sa ai grija de ea" a fost salutul lui George, inainte sa ies de pe aleea curtii lui. Am aplecat putin fruntea in semn de incuviintare, apoi mi-am atintit privirea inainte. Soseaua ce trecea prin fata casei lui George serpuia imbietor spre padurea de foioase pe care o cutreierasem de atatea ori in copilarie. Stiam foarte bine ca soseaua neteda isi croia drum prin inima padurii cel putin douazeci de kilometri. Si mai tentant era faptul ca acel drum era putin circulat, mai ales la ora sapte intr-o dimineata de sambata. Am indreptat motocicleta in acea directie si am tras fermoarul jachetei de piele neagra, pana la baza gatului. Muschii mi s-au incordat in timp ce am turat motorul pana la noua mii de rotatii pe minut si am zbughit-o in ceata diminetii. In timp ce acceleram am inchis vizorul castii de protectie cu o miscare scurta si m-am aplecat inainte, devenind una cu masinaria de sub mine.
Senzatia era chiar mai puternica decat imi aminteam; un fior ma strabatu cand am vazut drumul deschizandu-se drept in fata mea. Am accelerat la maxim si dupa cateva sute de metri care nici nu mi-am dat seama cand i-am parcurs, m-am uitat pe furis la vitezometru. Un zambet imi inflori in coltul gurii, concentrandu-ma din nou la drum. Acul acela de un rosu incandescent arata 230 km/h pe cadranul alb, marcat cu numere negre.
Soseaua era flancata de copaci cu o statura perfecta. Stiam din lungile mele hoinareli fiecare soi ce crestea in padurea asta. Acum dispareau fara identitate in spatele meu, intr-un sir care parea nesfarsit.
Pe o portiune cu viraje cand la dreapta, cand la stanga, am eliberat acceleratia si am ridicat vizorul castii. Curentul de aer intens si putin umed imi racorea fata; puteam simti mirosul padurii, atat de diferit de cel al orasului. Am inspirat adanc de cateva ori, apoi am deschis ochii larg si am accelerat din nou. Motorul urla sub caroserie si lansa instantaneu motocicleta inainte cu o acceleratie ametitoare. Se meritase tot efortul; nu-mi parea rau ca am sacrificat atat pentru a putea ajunge aici.
Drumul o coti brusc la stanga si mi-am dat seama ca o data cu virajul urma si o coborare. Am hotarat rapid ca aveam viteza prea mare si spatiu de franare prea mic pentru a vira regulamentar, asa ca am ales sa tai curba pentru a putea iesi din viraj fara sa fiu nevoit sa franez puternic.
M-am lasat usor pe partea stanga si m-am inscris in viraj. Copacii de pe margine urmau constiincios linia soselei, cand m-am trezit orbit din fata de o pereche de faruri puternice. Am tras de ghidon inspre dreapta, iar motocicleta s-a smucit. Ca un fulger indepartat, mi-a trecut prin minte ca am pierdut controlul. Sunetul claxonului de camion se auzea in spate cand motocicleta aluneca pe asfalt lasand in urma scantei . Eu o urmam indeaproape. Am simtit cum jacheta de piele se rupe in urma frecarii de asfalt. Dupa cativa zeci de metri am iesit pe iarba proaspata de la marginea drumului; otelul deformat musca din pamant, aruncand in aer bucati mari acoperite cu iarba. Ma indreptam cu viteza de gardul de protectie. Din gard am ricosat ca la Pinball inapoi pe sosea. Motocicleta rupsese gardul si se opri intr-un copac. Dupa cateva rostogoliri trupul meu s-a oprit pe asfalt. In cateva secunde, era din nou liniste. Surprinzator, inca eram constient. Creierul mi-a ordonat sa ma ridic, dar nu puteam sa ma misc. Simteam in spate o durere ascutita, care ma facu sa casc ochii, gata sa iasa din orbite. Culcat pe o parte, puteam sa deslusesc siluetele perfecte ale copacilor. Am inceput sa clipesc des din cauza picaturilor de sange care-mi intrau in ochi. Era sange care curgea de undeva de pe frunte. Gandul imi zbura dintr-o data la motocicleta pe care o vazusem adineaori cum se dezintegreaza sub forta impactului. Era singurul lucru pe care-l realizasem in viata.
Sunetul unei sirene devenea din ce in ce mai puternic, apoi a inceput sa se auda neclar, apoi ca un instrument dezacordat. In curand a fost acoperit de tiuitul dureros ce venea din interiorul capului meu. Un barbat imbracat intr-un combinezon rosu se apleca peste mine cu o privire preocupata. I-am vazut buzele miscandu-i-se ca si cand ar fi spus ceva, dar n-am auzit nimic. Apoi a scuturat puternic din mana, facandu-le semn celor din urma lui. Involuntar, am inchis ochii. Lacrimile imi inundau obrajii.
"Data viitoare voi sti cum sa procedez..."
Lumina se estompa, iar gandurile se oprira.
