Friday, May 17, 2019

Throwback: Accidentul (2010)

"Asta trebuia sa fie ziua perfecta", ma gandeam inchizand ochii. Era ziua pe care o asteptasem timp de mai bine de un an.
Muncisem din greu ultimele douasprezece luni pentru a-mi cumpara acea motocicleta Ducati la care visam de atata timp. Puneam deoparte cat de mult puteam in fiecare luna si, dupa calculele mele, aveam sa mi-o pot cumpara in aprilie. Nu era noua, dar motorul era intr-o conditie buna si inca putea atinge cu usurinta 250 km/h. In sfarsit, acea zi veni.
Ma trezisem cu noaptea-n cap sa ajung cat mai devreme posibil acasa la George, un impatimit al motoarelor, care avea in garajul lui cel putin trei motociclete. Stiam ca nu-l voi deranja, chiar daca ajung la el cu mult timp inainte ca orasul sa se trezeasca. L-am gasit, bineinteles, in garaj, reparand transmisia unui Kawasaki. Cand m-a vazut, zambi larg; stia pentru ce venisem la el.
Am incheiat rapid socotelile si m-am apropiat hotarat de un colt al imensului garaj, unde se distingea silueta rigida acoperita cu o prelata. Am dat la o parte prelata dintr-o miscare si toate visele din ultimul an explodara, transformandu-se in realitate. Mi-am plimbat degetele mainii drepte de-a lungul liniei seii, in timp ce am dat tarcoale motocicletei cu un aer contemplativ. Apoi am sarit in sa cu o miscare scurta si mi-am pus pe cap casca.
"Sa ai grija de ea" a fost salutul lui George, inainte sa ies de pe aleea curtii lui. Am aplecat putin fruntea in semn de incuviintare, apoi mi-am atintit privirea inainte. Soseaua ce trecea prin fata casei lui George serpuia imbietor spre padurea de foioase pe care o cutreierasem de atatea ori in copilarie. Stiam foarte bine ca soseaua neteda isi croia drum prin inima padurii cel putin douazeci de kilometri. Si mai tentant era faptul ca acel drum era putin circulat, mai ales la ora sapte intr-o dimineata de sambata. Am indreptat motocicleta in acea directie si am tras fermoarul jachetei de piele neagra, pana la baza gatului. Muschii mi s-au incordat in timp ce am turat motorul pana la noua mii de rotatii pe minut si am zbughit-o in ceata diminetii. In timp ce acceleram am inchis vizorul castii de protectie cu o miscare scurta si m-am aplecat inainte, devenind una cu masinaria de sub mine.
Senzatia era chiar mai puternica decat imi aminteam; un fior ma strabatu cand am vazut drumul deschizandu-se drept in fata mea. Am accelerat la maxim si dupa cateva sute de metri care nici nu mi-am dat seama cand i-am parcurs, m-am uitat pe furis la vitezometru. Un zambet imi inflori in coltul gurii, concentrandu-ma din nou la drum. Acul acela de un rosu incandescent arata 230 km/h pe cadranul alb, marcat cu numere negre.
Soseaua era flancata de copaci cu o statura perfecta. Stiam din lungile mele hoinareli fiecare soi ce crestea in padurea asta. Acum dispareau fara identitate in spatele meu, intr-un sir care parea nesfarsit.
Pe o portiune cu viraje cand la dreapta, cand la stanga, am eliberat acceleratia si am ridicat vizorul castii. Curentul de aer intens si putin umed imi racorea fata; puteam simti mirosul padurii, atat de diferit de cel al orasului. Am inspirat adanc de cateva ori, apoi am deschis ochii larg si am accelerat din nou. Motorul urla sub caroserie si lansa instantaneu motocicleta inainte cu o acceleratie ametitoare. Se meritase tot efortul; nu-mi parea rau ca am sacrificat atat pentru a putea ajunge aici.
Drumul o coti brusc la stanga si mi-am dat seama ca o data cu virajul urma si o coborare. Am hotarat rapid ca aveam viteza prea mare si spatiu de franare prea mic pentru a vira regulamentar, asa ca am ales sa tai curba pentru a putea iesi din viraj fara sa fiu nevoit sa franez puternic.
M-am lasat usor pe partea stanga si m-am inscris in viraj. Copacii de pe margine urmau constiincios linia soselei, cand m-am trezit orbit din fata de o pereche de faruri puternice. Am tras de ghidon inspre dreapta, iar motocicleta s-a smucit. Ca un fulger indepartat, mi-a trecut prin minte ca am pierdut controlul. Sunetul claxonului de camion se auzea in spate cand motocicleta aluneca pe asfalt lasand in urma scantei . Eu o urmam indeaproape. Am simtit cum jacheta de piele se rupe in urma frecarii de asfalt. Dupa cativa zeci de metri am iesit pe iarba proaspata de la marginea drumului; otelul deformat musca din pamant, aruncand in aer bucati mari acoperite cu iarba. Ma indreptam cu viteza de gardul de protectie. Din gard am ricosat ca la Pinball inapoi pe sosea. Motocicleta rupsese gardul si se opri intr-un copac. Dupa cateva rostogoliri trupul meu s-a oprit pe asfalt. In cateva secunde, era din nou liniste. Surprinzator, inca eram constient. Creierul mi-a ordonat sa ma ridic, dar nu puteam sa ma misc. Simteam in spate o durere ascutita, care ma facu sa casc ochii, gata sa iasa din orbite. Culcat pe o parte, puteam sa deslusesc siluetele perfecte ale copacilor. Am inceput sa clipesc des din cauza picaturilor de sange care-mi intrau in ochi. Era sange care curgea de undeva de pe frunte. Gandul imi zbura dintr-o data la motocicleta pe care o vazusem adineaori cum se dezintegreaza sub forta impactului. Era singurul lucru pe care-l realizasem in viata.
Sunetul unei sirene devenea din ce in ce mai puternic, apoi a inceput sa se auda neclar, apoi ca un instrument dezacordat. In curand a fost acoperit de tiuitul dureros ce venea din interiorul capului meu. Un barbat imbracat intr-un combinezon rosu se apleca peste mine cu o privire preocupata. I-am vazut buzele miscandu-i-se ca si cand ar fi spus ceva, dar n-am auzit nimic. Apoi a scuturat puternic din mana, facandu-le semn celor din urma lui. Involuntar, am inchis ochii. Lacrimile imi inundau obrajii.
"Data viitoare voi sti cum sa procedez..."
Lumina se estompa, iar gandurile se oprira.

Saturday, April 6, 2019

Dialog matinal

Când razele suspină
Șuvițele alínă.
Se dau mai într-o parte
Tăcerea le desparte.

Când mâinile cuprind
Obrajii se aprind.
Se-ntind spre mângâiere
Atinse de tăcere.

Când roua scânteiază
Pe buze-nmiresmează.
Se-agață, se învață
Tăcerea o dezgheață.

Când plapuma e caldă
Urechile dezmiardă.
În sunete se scaldă
Tăcerea să n-o piardă.

Când irisu-i deschis
Culori de nedescris.
Se-ascunde în ai mei
Tăcerea-n ochii ei.


Saturday, March 23, 2019

Din arhive: Celebre (2005)

Foaie verde, flori de tei,
Au mai dat ei nota trei.
Vrei, nu vrei, dar tot îl iei,
Primii patru ani îs grei.

Din arhive: Trigonometrice (~2004)

Cercul are multe muchii
În abis se întâlnesc
Vreau să strig din toți rărunchii
Cât de mult eu te i…!

Ca un sinus eu mă simt
Pe graficul imens al vieții
Soarta vreau să o dezmint
Și să moară toți poeții.

Valea vieții se intinde
În neștirea omenească
Vreau acum să te pot prinde
Iubirea să ne umbrească.

Și să strige într-o șoaptă
Ce visăm în somnul lin
Întuneric ca în noaptă
Tu cu glasul cristalin.

Mă-nfiori ca în extaz
Să fugim din Alcatraz
Pe cea insulă în care
Sta-vom cu burta la soare.

El ne va “prăji” blajin
Ne vom înegri putin
Vântul ne va gâdili
Alții ne vor suplini.

(Andrei & Dănuț)


P.S. Andrei, if you’re out there, cheers to you!

Wednesday, March 20, 2019

Debt

I saw us play the tangerine
With candle lights and gasoline.

We contemplate a harmful game
It’s like a show, this dance of flame.

Let’s not pretend we’ve not been warned
Before our hearts were all but torn.

It’s time we crush that to the ground
For better things are to be found.

We’ve found it easy to forget
So I’m afraid we are in debt.

Pain is the school in which we learn
Lies are the fire with which we burn.


(Inspiratie: Delmore Schwartz, “Calmly We Walk Through This April’s Day” from Selected Poems (1938-1958): Summer Knowledge.)


Incertitudini


Viața se manifestă printr-o înșiruire de incertitudini gestionabile.
(am citat din mine)

Tuesday, March 5, 2019

Rocky Places


I know a place we could go on Mars
A distant face who speaks with silence.
In darkness is looking at the stars
So torn apart, so blind with science.

The little rocks are ground with patience
They’re round and smooth but sting like fire.
There’s nothing kind, ever so gracious
For at this game they never tire.

So now let’s throw them at each other
Or sit in silence should we rather?


Sunday, March 3, 2019

Inner



With every thought that’s in my head
And every time I go to bed
Not every night I stay awake
But every day’s the same mistake


The place in which I take my mind
The pillow which is so unkind
The wall at which I used to stare
The time which doesn’t seem to care


The question I avoid to ask
That goes around from dawn to dusk
A silent scream that’s always cut
To see that now the way is shut



Monday, February 18, 2019

Between Two Worlds


Look at all the lights in the bay
The hunters gather for the prey
Color in your eyes fades away
This is not our game to play.


Paper Painted Wall


Cold, in a place that you can’t reach
Where I can’t hear the words you preach
A distant past, I can’t see through
These letters on the wall for you


Carved in my soul with every light
What can I do to win this fight?
They have no power, they’re gone too
These letters on the wall for you


Pattern Recognition Machines


We finally wake up from a dream
Made up of patterns we create
Right then we know we have to scream
The hour is dark, a second late.


Nothing left that seems familiar anymore
Their precious light is desperately gone
And constant waves are crashing on the shore
Patterns upon patterns, like a throne.